În lumea Moșilor ...
by Gabriela Niță
O să vă spun o poveste din copilăria mea. Este o poveste despre magie și despre întâlnirea pe care am avut-o într-un vis de noapte, cu o lume pe care nu știam că există până atunci.
S-a creat acest moment, pentru că ajunsesem să nu mai cred în magia sărbătorilor și inclusiv în existența lui Moș Crăciun. La o anumită vârstă în copilărie… apare acest moment, când se vorbește despre faptul că nu există Moș Nicolae sau Moș Crăciun, iar tu ca și copil începi să-ți pui întrebări și să te îndoiești de acest lucru.
Am simțit nevoia să povestesc despre asta, pentru că poate defini felul nostru ca adulți (copii) de a păstra magia copilăriei în noi, peste ani. În visul meu mă vedeam într-o pădure întunecată și plină de zgomote ușoare care îmi creau starea că cineva mă urmărește sau cel puțin știa că sunt acolo. Mergeam încet și temătoare, cu privirea în depărtare unde am zărit o căsuță mică, abandonată care mă chema către ea. Am ajuns în mijlocul casei unde totul era vechi și rece. Din șemineu am văzut ieșind steluțe mici de lumină care picau liber pe pământ și care se stingeau la cădere. M-am apropiat… și deodată am văzut o ființă mică și zâmbitoare care m-a întrebat dacă vreau să merg într-o lume de poveste. I-am răspuns: DA și am rugat-o să-mi dea o pătură pentru că începusem să simt frigul. Mi-a spus că nu este nevoie… și deodată a deschis un cerc de lumină care părea să semene ca o poartă stelară… arăta mirific și mă fascina lumina care venea din ea…
Am făcut un pas… și deodată eram într-o altă lume… o lume luminată în care toți mergeau desculți și erau foarte simpli îmbrăcați… Nu înțelegeam de ce toți erau bătrâni și semănau între ei. Arătau ca niște Dumnezei… sau cel puțin cum arăta Dumnezeu în percepția mea de copil – cu părul lung și alb, cu barba lungă și fața luminată. M-am așezat pe o bancă de lemn și mă uitam la ei cum mergeau, cum vorbeau și cum arătau în acea lume. La un moment dat mi s-a făcut foame… și vedeam cum vine către mine un bătrân care mi-a întins o cană de ceai și un covrig. Mâncam cu poftă și avea un gust atât de bun… încât nu aveam cu ce să-l asemăn. Vedeam în jur cum toți mâncau același lucru și l-am întrebat de ce. Mi-a răspuns că asta este singura lor mâncare și că este suficientă pentru ei. „La cât de bună era, cred și eu„ …mi-am spus în gând.
Mâncând cu poftă, acest bătrân a început să vorbească cu mine și îmi spunea că știe de ce am venit în lumea lor și că îmi va explica pe înțelesul meu despre ce este vorba.
”Aici e lumea Moșilor. Suntem toți Moșii care avem grijă de voi. Moș Nicolae, Moș Crăciun, Moș Vasile, Moș Gheorghe, Moș Ioan, Moș Petru… și tot așa… toți suntem aici și toți avem grijă de voi. Când spun grijă, mă refer la a păstra în inima voastră bucuria și speranța. Cu asta ne ocupăm noi. Fiecare copil care începe să nu mai creadă în noi, creează dorința de a-i arăta lumea noastră și faptul că existăm. Prin magia noastră ei își păstrează VIU copilul din ei… și această resursă îi ține ancorați și pregătiți pentru tot ce vor trăi pe Pământ. Cei mai prietenoși cu voi sunt Moș Nicolae și Moș Crăciun. Ei sunt cei mai iubiți și cei mai doriți.
În zilele lor de sărbătoare, copiii primesc în Ființa lor, darurile și iubirea Moșilor. Asta este munca noastră și pentru noi este suficient doar să știți că EXISTĂM și că vă IUBIM pe toți la fel.”
Am mai stat ceva timp în lumea lor… în acea magie, liniște și pace… se simțea ca o stare de iubire… Mi-am dat seama că cel care a vorbit cu mine era Moș Nicolae… Am revenit din vis cu lacrimi în ochi și cu o bucurie în Suflet ce nu o pot descrie… Vă îndemn pe toți să păstrați viu copilul din voi și să credeți în MAGIE, chiar dacă e un element ce nu poate fi măsurat în lumea noastră.
Acest articol a fost publicat în revista internațională WEI 4U, număr #38 Decembrie 2024 și poate fi citit aici.